Marți, 6 septembrie, în jurul orei 1:20, un accident rutier între un autocamion și un autoturism s-a produs între orașul Gura Humorului și localitatea Păltinoasa.
La sosirea echipajelor, conducătorul autoturismului, în vârstă de 35 de ani, în stare de inconștiență, se afla încarcerat în autovehicul. După extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost transportat la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.