Grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită în râul Moldova, la Botuș

Marți, 30 iulie, la ora 16:40 lucrătorii Secției 11 de Poliție Rurală Pojorâta, în timp ce își desfășurau activitatea de patrulare au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Costin M. despre faptul că în râul Moldova, sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, s-a identificat o grenadă.

 Au fost anunțați lucrători din cadrul  Grupei Pirotehnice Suceava, care urmează să se deplaseze la fața locului. Lucrătorii de poliție ajunsi la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă și au asigurat perimetru în care a fost identificată grenada în cauză, până la sosirea echipajului pirotehnic din cadrul I.S.U. Suceava.

Reprezentanții I.S.U. Suceava au constatat faptul că grenada identificată este una defensivă, pe care în condiții de siguranță au localizat-o și ridicat-o de la fața locului în vederea depozitării și distrugerii de către echipa pirotehnică.

Conform procesului verbal de constatare al lucrătorilor din cadru I.S.U. Suceava, s-a stabilit că proiectilul datează din al II-lea Război Mondial.