Guvernul a alocat 26 de milioane de lei mai multor primării din județ. Vezi aici lista completă

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de luni, 19 decembrie, 1.023.630.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 2.890 de unități administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate, precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate etc.), cofinanțarea proiectelor, plata combustibilului pentru asigurarea încălzirii unităților școlare, asigurarea cu energie termică, plata unor corecții financiare, sentințe, cheltuieli de capital, precum şi alte cheltuieli neprevăzute.

Sumele alocate unităților administrativ teritoriale din județul Suceava:

 Total județ  (mii lei) 5,500
Municipiu FĂLTICENI 250
Oraș CAJVANA 100
Oraș SIRET 500
Oraș SOLCA 100
Comună ARBORE 100
Comună BAIA 100
Comună BĂLĂCEANA 100
Comună BERCHIȘEȘTI 100
Comună BOGDĂNEȘTI 100
Comună BOROAIA 100
Comună BREAZA 100
Comună BUNEȘTI 100
Comună CIPRIAN PORUMBESCU 100
Comună CORNU LUNCII 100
Comună COȘNA 100
Comună CRUCEA 100
Comună DOLHEȘTI 100
Comună DORNA CANDRENILOR 100
Comună DRĂGOIEȘTI 100
Comună DRĂGUȘENI 100
Comună DUMBRĂVENI 250
Comună FORĂȘTI 100
Comună GĂLĂNEȘTI 100
Comună GRĂMEȘTI 100
Comună GRĂNICEȘTI 100
Comună HĂNȚEȘTI 100
Comună IACOBENI 100
Comună IASLOVĂȚ 100
Comună PANACI 100
Comună PĂTRĂUȚI 100
Comună PÂRTEȘTII DE JOS 100
Comună POIANA STAMPEI 100
Comună POIENI-SOLCA 100
Comună PREUTEȘTI 100
Comună SATU MARE 100
Comună SLATINA 100
Comună STRAJA 100
Comună SUCEVIȚA 100
Comună UDEȘTI 100
Comună VADU MOLDOVEI 100
Comună VALEA MOLDOVEI 100
Comună VEREȘTI 100
Comună VICOVU DE JOS 100
Comună VOITINEL 100
Comună VOLOVĂȚ 100
Comună VULTUREȘTI 100
Comună ZAMOSTEA 100
Comună ZVORIȘTEA 100

 

Județ SUCEAVA 10,000
Municipiu FĂLTICENI 350
Municipiu RĂDĂUȚI 5,500
Oraș CAJVANA 100
Oraș SOLCA 100
Comună ARBORE 100
Comună BAIA 100
Comună BĂLĂCEANA 100
Comună BERCHIȘEȘTI 100
Comună BOGDĂNEȘTI 100
Comună BOROAIA 100
Comună BREAZA 100
Comună BUNEȘTI 150
Comună CIPRIAN PORUMBESCU 100
Comună CORNU LUNCII 100
Comună COȘNA 100
Comună CRUCEA 100
Comună DOLHEȘTI 100
Comună DORNA CANDRENILOR 100
Comună DRĂGOIEȘTI 100
Comună DRĂGUȘENI 100
Comună DUMBRĂVENI 100
Comună FORĂȘTI 100
Comună GĂLĂNEȘTI 100
Comună GRĂMEȘTI 100
Comună GRĂNICEȘTI 100
Comună HĂNȚEȘTI 100
Comună IACOBENI 100
Comună IASLOVĂȚ 100
Comună PANACI 100
Comună PĂTRĂUȚI 100
Comună PÂRTEȘTII DE JOS 100
Comună POIANA STAMPEI 100
Comună POIENI-SOLCA 100
Comună PREUTEȘTI 100
Comună SATU MARE 100
Comună SLATINA 100
Comună STRAJA 100
Comună SUCEVIȚA 100
Comună UDEȘTI 100
Comună VADU MOLDOVEI 100
Comună VALEA MOLDOVEI 100
Comună VEREȘTI 100
Comună VICOVU DE JOS 100
Comună VOITINEL 100
Comună VOLOVĂȚ 100
Comună VULTUREȘTI 100
Comună ZAMOSTEA 100
Comună ZVORIȘTEA 100
Total județ (mii lei) 20500