Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat joi, 6 iunie, că a început construcția autobazei pentru transportul electric metropolitan în curtea societății de Transport Public Local din municipiul Suceava.
Potrivit acestuia, lucrările sunt executate de asocierea SC General Construct SRL – lider de asociere și SC Conbucovina SA, iar valoarea acestora este de 1.653.373 euro, fonduri europene atrase prin PNRR.
Harșovschi a subliniat că durata contractului este de 15 luni, însă reprezentantul constructorului a declarat că lucrare va fi finalizată cu trei luni mai repede.
„Lucrările la autobaza constau în: demolări clădiri existente, amenajare platformă betonată, amenajări exterioare (zone verzi și împrejmuire), instalații electrice pentru 50 de stații standard de încărcare autobuze electrice, fundație pentru stațiile de încărcare, instalații electrice iluminat exterior, instalații sanitare – hidranți exterior, stații de pompe, alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, amenajări drumuri și trotuare, echipamente exterioare (barieră de acces, rastel bikesaharing, stâlpi de iluminat și hidrant exterior), marcaje și semnalizare rutieră. Lucrările la stații de încărcare rapidă pe traseu includ: executarea de lucrări de amenajare teren pentru instalare stații de încărcare rapidă pe traseu, fundație pentru stația rapidă și spațiu pentru staționare autobus pentru încărcare. Vor fi amenajate 8 locații, câte o locație la nivelul fiecărui partener”, a explicat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi.
Potrivit acestuia, vor fi instalate și 28 de stații de încărcare vehicule electrice din care 15 stații în municipiul Suceava și 13 stații în localitățile partenere din Zona Urbană Funcțională. Municipiul Suceava va desfășura în numele parteneriatului procedura de achiziție pentru livrare, montare și punere în funcțiune stații de încărcare vehicule electrice. Documentația de atribuire este finalizată. Urmează lansarea procedurii de achiziție. Valoare estimata este de 481.738 euro. In Suceava, stațiile se vor amplasa: pe strada Ion Neculce intersecție cu Grigore Ureche – 2 stații; Bulevardul George Enescu: 2 stații; Strada Păcii (lângă școala 11): 1 stație; Calea Burdujeni (zona Moldova): 1 stație; Zona ANL Metro: 1 stație; Strada Putna (ANL Burdujeni ): 4 stații; Centru Multifuncțional Arta Ițcani: 1 stație; Piața Ițcani: 1 stație; Calea Obcinilor (parcare Motovelo): 1 stație; Strada Aurora (parcare bloc Unirii): 1 stație.
Pentru achiziția autobuzelor electrice au fost semnate două contracte de furnizare, pentru Lot 1 și Lot 2, în data de 14 februarie 2024. Toate cele 50 de autobuze aferente Lot 1 sunt ajunse în țară, în portul Constanța. Valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 43.380.000 lei fără TVA/ 8.676.000 euro În cazul ambelor contracte, furnizorul este SC BMC TRUCK & BUS S.A. În Lot2 vor mai fi furnizate încă 15 autobuze.
Investițiile în transportul public ecologic se extind în zona metropolitană prin proiectul ”Sistem de transport public ecologic metropolitan”, ce se implementează în două etape. Etapa I prin PNRR și Etapa II prin PR NE 2021-2027. Pentru Etapa I proiectul prevede: furnizarea a 50 de autobuze electrice din care autobuze electrice (12 m) – 18 buc și microbuze electrice – 32 buc; Stații de încărcare standard în autobaza de transport public – 50 buc; Stații de încărcare rapidă pe traseul autobuzelor electrice – 8 buc. Valoarea totală este de 25.895.637 euro. Pentru Etapa II Programul Regional NE 2021-2027- Prioritatea 4 proiectul prevede achiziția a 15 microbuze electrice de 6 m, stații de alimentare microbuze electrice, lucrări de construcții și instalații în autobază (lucrări aferente zonei de intervenție vizată în etapa II a proiectului), lucrări de construcții pentru amplasarea stațiilor de călători în localitățile partenere. Proiectul se află în faza de contractare. Durata de implementare: 34 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Valoarea totală proiect: 76.971.770,11 lei / 15.394.354 euro.