Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că lucrările la Sala de Sport de la Școala Gimnazială nr. 10 din Burdujeni sunt în plină derulare și se vor finaliza până la începutul anului școlar 2023 – 2024.
Reamintim că lucrările au fost demarate în luna februarie a acestui an de firma botoșăneană Simion Tehnoconstruct, iar potrivit contractului termenul de execuție este de 15 luni.
„Locul unde «băteam» mingea în copilărie și de unde uitam să mai plec ia o nouă înfățișare. Lucrările la noua sală de sport de la Școala Generală Nr. 10 sunt în plină desfășurare! Din toamnă, copiii se vor putea bucura de o sală ce va avea două niveluri funcționale, la parter cu teren de sport pentru baschet, tenis și volei, dar și o zonă pentru exerciții, iar la demisol, copiii vor avea sală de tenis de masă, sală de forță și mobilitate, de aerobic și dansuri. De asemenea, la demisol se vor afla birourile cadrelor didactice, vestiarele și spațiile tehnice.Costurile sunt suportate de către municipalitate, acestea însumând 1.000.000 de euro.
De asemenea, se lucrează și la clădirea școlii, un proiect pe fonduri europene pentru creșterea eficienței energetice”, a spus Harșovschi, după vizita pe șantierul sălii de sport.