Candidatul PNL la funcția de primar al Sucevei, viceprimarul Lucian Harșovschi, a continuat, duminică, prezentarea proiectelor bazate pe ceea ce își doresc sucevenii și gândite pentru dezvoltarea municipiului Suceava.
„Pentru că ne dorim ca fiecare sucevean, atunci când va ieși din scara blocului, să aibă alei, trotuarele refăcute, bănci moderne, parcări de reședință, spații de joacă în apropierea locuințelor, dar și drumuri modernizate cu toate utilitățile aduse, voi finaliza în mandatul 2024-2028 proiectul meu de suflet aș putea spune și anume Modernizarea Sucevei de la Scara Blocului.
Deși mi-au fost puse și piedici de-a lungul timpului în ceea ce privește implementarea acestui proiect, am reușit, ca în ultimii patru ani de zile, să reabilităm 125 de străzi și 5004 locuri de parcare. Nu ne oprim aici!
De asemenea, știu că problema locurilor de parcare nu se poate rezolva doar prin prisma acestui proiect și că este nevoie de parcări supraetajate, motiv pentru care vom construi astfel de parcări în fiecare cartier al orașului. Iar faptele se văd deja, întrucât am demarat lucrările la parcarea supraterană etajată pe strada Ștefan Tomșa, acolo unde am demolat cele 59 de garaje, ce ocupau o suprafață de 4512 mp, și vom construi o parcare supraterană pe 5 niveluri, cu 307 locuri de parcare și o terasă destinată sucevenilor și activităților în aer liber pe ultimul nivel.
Nu uităm nici de spațiul verde și îi asigur pe suceveni că vom avea grijă și de acest aspect, pentru că îmi doresc să respirăm cu toții un aer cât mai curat. Îmi doresc și voi reuși să plantez în primele 365 de zile 100.000 de copaci.
Pentru că știu exact ce se poate face și știu exact ce avem de făcut, vin în fața sucevenilor cu proiecte realizabile”, a explicat Harsovschi.