Miercuri, 14 iunie, la ora 06.30, polițiștii SPR 9 Șcheia au fost sesizați direct de către personal din cadrul Primăriei comunei Ilișești, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a pătruns în interiorul instituției.
Primăria comunei Ilișești este situată în localitatea Ilișești, str. Ștefan cel Mare. Aceasta nu este prevăzută cu pază umană, iar sistemul de alarmare este defect. Marți, 13 iunie, la ora 14.00, angajații Primăriei au terminat programul de lucru, iar la 14 iunie 2023, la ora 06:30, când au revenit la seriviciu au constatat faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un birou din incinta Primăriei prin forțarea unei ferestre care a fost lăsată rabatată peste noapte. Din interiorul Primăriei se reclamă sustragerea a cca. 100 lei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.