În orașul Vicovu de Sus s-a dat ordin de începere a unui nou teren de fotbal. Primarul orașului, Vasile Iliuț, a verificat, vineri, 29 martie, a.c., primele lucrări care se realizează pentru noul teren, el precizând că în faptul că în maxim două luni investiția va fi finalizată.
„A venit primul utilaj pentru a nivela terenul pentru că de săptămâna viitoare, undeva pe 8 – 9 aprilie va veni o echipă de la Cluj pentru începerea lucrărilor. Și asta pentru că am semnat deja contractul pentru un teren de fotbal de liga a 4 și a 3-a. Când am candidat am spus că voi realiza un teren de fotbal. Și după cum se vede a început construcția lui. Și aceasta nu mi se datorează numai mie, ci se datorează întreg colectivului de consilieri ai orașului Vicovu de Sus, a aparatului din primărie. Cum v-am promis iată că deja am început realizarea acestui teren și este comandat și gazonul”, a arătat Vasile Iliuț.
Primăria a depus la finanțare la București un proiect pentru construcția unei baze sportive în imediata apropiere a acestui teren de sport.
„Sperăm să primim finanțare. Dacă nu, îl vom muta pe altă sursă de finanțare. Dar lucrurile se desfășoară. Și eu vă spun că în maxim două luni de zile aici se va putea juca fotbal. Tinerii noștri pe care îi iubim atât de mult sunt niște copii atât de talentați care în momentul de față activează la alte cluburi sportive. Îi vom aduce acasă aici în Vicovu de Sus, unde am făcut Clubul Sportiv al orașului și vor activa aici.
Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea de care dați dovadă, pentru ajutorul dumneavoastră. Vă mulțumesc tuturor celor care promovați lucrurile frumoase din Vicovu de Suceava. Dacă mai sunt și unii care promovează și lucruri mai puțin plăcute ar fi bine care acestea, cum se spune „rufele se spală în familie”. Noi trebuie să promovăm orașul la adevărata valoare, cu oameni gospodari, cu ce se face aici și nu pot decât să vă mulțumesc.
Nu este vorba despre campanie electorală, ci este vorba despre proiecte. Îmi pare bine că proiectele vin unul după altul și poate de multe ori vă plictisesc cu atâtea proiecte, dar astea sunt doar începutul lor. Noi timp de doi ani am muncit la ele.
De când am venit în primărie alături de echipa din primărie, alături de echipa de proiecte am lucrat în fiecare zi. Toate acestea sunt rezultatul și roadele muncii noastre. Și nu sunt pentru noi, pentru mine ca primar și consilieri, ci pentru întreaga comunitate a orașului Vicovu de Sus, pentru gospodarii noștri, pentru tinerii noștri”, a declarat primarul din Vicovu de Sus.
El a adăugat că pentru inaugurarea terenului de fotbal se are în vedere organizarea unui meci demonstrativ.