Autor: Dragoş Huţuleac
Luni noapte, în Burdujeni, Suceava, zeci de mașini au fost vandalizate de trei indivizi care, deși și-au acoperit fețele, și-au lăsat la vedere atât intenţiile cât şi caracterul. Când au loc asemenea acte de violență gratuită, nu vorbim doar despre pagube materiale; vorbim despre o fractură în comunitate, despre o ruptură profundă faţă de educația socială, faţă de siguranța cetățeanului, responsabilitatea instituțiilor și nu în ultimul rând, faţă de un spirit civic tot mai slab.
În acest context, e ușor să dăm vina pe „sistem”, să spunem că tinerii nu sunt educați, dar educația nu începe în școală, ci acasă, în familie. Primii ani de viață sunt temelia pe care se construiește caracterul, iar în cazul acestor indivizi, probabil această temelie nu a existat. Poate părinții au fost absenți, poate s-au lăsat pradă propriilor frustrări, pierzând din vedere că educația nu constă în notele de la școală, ci în primul rând în dezvoltarea conștiinței morale a copilului. Aici e eșecul: lipsa unui ghid moral, a unei busole care să le spună că distrugerea și haosul nu înseamnă sub nicio formă curaj sau divertisment.
Fie că sunt adolescenți rebeli, fie că sunt adulți fără scop, acești indivizi ne arată cât de ușor pot ajunge tinerii să înlocuiască reperele morale cu impulsurile agresive atunci când acasă nu există nici dragoste, nici disciplină, nici măcar ideea de respect.
Totodată, într-un cartier cum este Burdujeni, unde acte de vandalism și infracționalitate apar tot mai des, poliția ar trebui să fie mai prezentă. Ar trebui să monitorizeze, să cunoască zonele vulnerabile și tiparele de comportament ale celor care caută să destabilizeze liniștea publică. E nevoie de supraveghere constantă și, mai ales, de o strategie orientată spre descurajarea unor astfel de acte. Abia când tinerii vor simți că legea este prezentă, că poliția veghează activ, ei vor începe să-și reprime aceste impulsuri distructive. Faptul că dimineața poliția doar numără geamurile sparte și ia declarații arată cât de departe suntem de o reală siguranță publică.
De asemenea, nu putem să ignorăm rolul internetului în toată această ecuație. Trăim într-o eră în care personalitatea se formează nu doar prin valorile transmise de părinți sau prin sistemul educațional, ci și prin modelul oferit de rețelele sociale. Acolo, în online, cei trei crai își pot găsi idolii: oameni care promovează agresivitatea, bădărănia, lipsa de respect ca pe un stil de viață. Like-urile și comentariile devin noua monedă a aprobării sociale. Indivizii aceștia, dacă nu au fost motivați de vreo dispută personală, atunci e foarte probabil să fi fost motivați de ceva și mai înfiorător: plăcerea de a vedea cum oamenii se tem, cum vorbesc despre ei. Într-o lume unde notorietatea online e mai importantă decât reputația reală, vandalismul poate deveni un mijloc de auto-promovare. Tinerii se încurajează unii pe alții să fie din ce în ce mai extremiști în comportament, să își exprime disprețul față de reguli și față de siguranța altora, totul doar pentru a strânge reacții pe o pagină de profil.
În acelaşi timp, tinerii noștri cresc într-o lume în care valorile devin confuze, iar reperele, tot mai greu de găsit. Între un sistem educațional anacronic și o lipsă de supraveghere familială, tinerii rămân în derivă şi își caută identitatea prin gesturi extreme. La fel ca vandalismul, actele lor de rebeliune nu sunt doar strigăte ale unei nevoi de atenție, ci semnale că, undeva, i-am pierdut pe drum.
Drept urmare, este nevoie să investim cu adevărat în educație, atât acasă, cât și în școală, în așa fel încât tinerii să înțeleagă că viața în societate nu e un „joc” de câștigat prin acte de bravură de cartier. Trebuie să regândim implicarea comunității în supravegherea și protecția cartierelor, să redăm sentimentul de responsabilitate comună față de spațiul public. Totodată, internetul și rețelele sociale, unde se cultivă adesea nonșalanța față de lege și respectul pentru vandalism, au nevoie de un echilibru impus de instituții și familie. Educarea copiilor pentru a discerne între realitatea socială și imaginea iluzorie a „idolilor” din online este o măsură necesară pentru viitor.
Iar pentru asta, trebuie să acționăm cu măsuri concrete și o responsabilitate împărțită între familie, școală, poliție și comunitate.