Un bărbat în vârstă de 25 de ani din județul Suceava s-a înecat la Costineşti, marţi dimineaţă, acesta fiind scos inconştient din mare, iar manevrele de resuscitare aplicate timp de 50 de minute nu au avut, din păcate, niciun rezultat.
Inspectorul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că bărbatul a fost scos din mare de către turişti, potrivit News.ro.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj Smurd şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean. Victima era din judeţul Suceava.
Luni, trei persoane s-au înecat în mare: un tânăr la Saturn, un salvamar şi un turist pe care a încercat să-l salveze, la Eforie Nord.
Apeluri de la ISU şi MAI
Pe plajele din Constanța și din toate stațiunile din sudul litoralului este arborat steagul roșu din cauza vântului și a valurilor mari, ceea ce înseamnă că scăldatul este interzis, însă turiştii tot se aventurează în apă.
Ministerul de Interne a făcut apel, luni seară, la turiştii de pe litoral să respecte indicaţiile salvamarilor pentru a nu-şi mai pune viaţa în pericol.
”NU VĂ MAI RISCAŢI VIAŢA! Astăzi, 3 persoane au murit înecate, în doar câteva ore”, a transmis, luni seară, Ministerul de Interne.
„Marea şi-a luat, azi, tributul: trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte patru au fost scoase din valuri de turişti şi de salvamari şi au primit îngrijiri medicale de la echipajele noastre.
Vă rugăm, respectaţi indicaţiile salvamarilor! Nu intraţi în mare dacă steagul roşu este arborat, indiferent cât de buni înotători consideraţi că sunteţi!”, adaugă pe Facebook ISU Constanţa.