Marți, 28 martie, în jurul orei 14:15, pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai SVSU Cornu Luncii și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Baia.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească (bucătărie de vară) cu pericol de propagare la locuința proprietarului, dar și la alte construcții învecinate.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acord primul ajutor proprietarului, în vârstă de 86 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, acesta a fost transportat la spital.
Au ars anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și bunurile din interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 15:50, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și construcțiile învecinate.