Un incendiu a izbucnit, duminică, 28 mai, la Mănăstirea din Podu Coșnei. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că la sosirea echipajelor de intervenție flăcările se manifestau la corpul de chilii și la paraclis.
Constructiile afectate de flacari, paraclisul (biserica) si corpul de chilii, au fost ridicate în anul 2006. Pompierii militari au salvat biserica mănăstirii, casa stăreției, cladirea centralei termice, constructii anexe ale manastirii (corp comun cu chiliile afectate de foc) și alte cladiri din complexul monahal, cu bunurile aferente.
Pompierii militari și civili au localizat flăcările.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.