Un incendiu de proporții a izbucnit în această după amiază în apropierea mănăstirii Voroneț din orașul Gura Humorului. Potrivit ISU Suceava, incendiu a izbucnit la o gospodărie. La fața locului intervin pompierii militari pentru localizarea și lichidarea incendiului. Nu s-au anunțat victime.
Incendiul se manifestă la o casă de locuit și la două anexe gospodărești, iar flăcările s-au propagat și la acoperișul unei locuințe învecinate.
O femeie, în vârstă de 48 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale. Pompierii paramedici SMURD au stabilizat-o și au predat-o, ulterior, unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care a transportat-o la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect sau neizolat corespunzător.
Forțele de intervenție lucrează în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și pentru lichidarea focarelor ascunse.
S-a intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, cu militari de la subunitățile din Gura Humorului, Suceava și Câmpulung Moldovenesc.
Incendiul a fost lichidat. La fața locului va rămâne, în continuare, un echipaj al pompierilor militari, cu o autospecială, pentru monitorizarea zonei afectate.