Incendiul de la Deleni – Vârfu Dalului, izbucnit de la o instalație de iluminat improvizată

În seara zilei de joi, 16 ianuarie, pompierii militari și civili au intervenit cu 5 autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Deleni – Vârfu Dealului. Echipajele au localizat și au lichidat incendiul în limitele găsite.

Flăcările au afectat o casă de locuit și o construcție anexă, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.

Potrivit ISU Suceava, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de echipamente de iluminat electric cu improvizații.