În noaptea de vineri, 6 septembrie, spre sâmbătă, 7 septembrie, la aproximativ 5 ore după finalizarea misiunii din orașul Gura Humorului, pompierii militari au intervenit la un alt incendiu izbucnit în satul Plutonița, orașul Frasin.
Echipajele salvatorilor, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, au localizat și lichidat incendiul izbucnit la o casă bătrânească, utilizată ca magazie pentru depozitarea bunurilor gospodărești.
La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau generalizat la întreaga construcție, majoritară din lemn, cu o amprentă la sol de aproximativ 80 de metri pătrați.
S-au degradat bunuri depozitate în interior, printre care un motocultor și un motofierăstrău, precum și pereții portanți ai construcției.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 4:05, fiind salvat un rastel cu 8 butelii de aragaz, aflat în imediata apropiere.