Începe procesul lui IPS Teodosie. Trimiterea în judecată a Arhiepiscopului Tomisului este legală

Procesul Înaltpreasfinţitului Teodosie poate să înceapă, după ce dosarul „Mană Cerească” a trecut de camera preliminară. Un nou termen a avut loc astăzi în cazul acuzaţiilor de corupţie aduse de DNA Arhiepiscopului Tomisului. Acesta este acuzat de cumpărare de influenţă după ce ar fi promis unui om de afaceri bani pentru a obţine fonduri pentru Arhiepiscopia Tomisului.     

Curtea de Apel Constanţa a constatat că instanţa este legală, sesizată şi probele sunt legal administrate astfel încât poate începe procesul cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă. Însă decizia de astăzi a Curţii de Apel Constanţa poate fi atacată la Instanţa Superioară. 

În luna iulie a anului 2023, IPS Teodosie ar fi promis unui om de afaceri suma de 160.000 de lei. Banii reprezintă un procent de 20% din totalul de 800.000 de lei.

Atunci, Arhiepiscopul Tomisului ar fi fost filmat cu o cameră ascunsă în timp ce promitea acest comision generos astfel încât să-i faciliteze finanţarea pentru reabilitarea unor instituţii care se afkă în subordinea arhiepiscopiei Tomisului, relatează observatornews.ro.