O tânără de 18 ani este cercetată pentru dare de mită după ce i-ar fi oferit poliţistului examinator bani pentru promovarea probei practice a examenului auto.
Tânără ar fi pus banii în dosarul auto al candidatului, iar momentul a fost surprins de către camerele video ale agentului.
„La data de 10.03.2023, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava au fost sesizate de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită, în contextul susţinerii probei practice pentru obţinerea permisului de conducere”, a transmis, sâmbătă, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Polițiștul avea de examinat 14 candidaţi la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.
În acest caz continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită
„Ultimul dintre candidaţi, o tânără în vârstă de 18 ani, i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă.
Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante de către poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, sub coordonarea procurului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de şcoală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins şi de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava”, a mai transmis sursa citată.