Îndrăgita artistă Laura Olteanu, un nou spectacol Acasă-i România, la Bacău

După succesul extraordinar din 2023, îndrăgita artistă bucovineană Laura Olteanu va susține un nou concert la Bacău, în  Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan”. Evenimentul, ce se va desfășura pe 17 noiembrie, va aduna laolaltă, și de această dată, nume mari din folclorul românesc, între care Irina Loghin, Veta Biriș, Adriana Ochișanu, Anca Panțîru, Sorin Filip, Emilia Ghinescu, Marcela Fota, Lavinia Goste, Marius Zorilă, Ruxandra Pitulice și Gheorghe Rizea. De asemenea, pe scena de la Bacău vor urca și cei doi copii ai artistei, respectiv Andra și Nicolae Olteanu.

 

Recitalurile artiștilor vor fi acompaniate de către Orchestra Moldovlaska din Republica Moldova, iar pe scena de la Bacău va urca și renumita Fanfara lui Bulgaru.

Spectacolul „Acasă-i România” va fi prezentat de către jurnalista Raluca Bercea.

Acest nou spectacol de la Bacău este o nouă dovadă că Laura Olteanu nu este iubită doar acasă, la Suceava, ci și în întreaga țară.

Nici publicul sucevean nu va fi uitat și asta pentru că pe 5 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, îndrăgita Laura Olteanu organizează concertul Uniți prin Rugăciune. 

Biletele pentru ambele spectacole pot fi achiziționate AICI și AICI.