Prefectul Alexandru Moldovan a participat miercuri, 29 martie 2023, la evenimentul organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava privind înființarea de puncte gastronomice locale – o modalitate de dezvoltare a comunităților rurale și a turismului local.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența lui Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Doina Iacoban, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a numeroși mici întreprinzători și primari ai localităților din județ,
moderator fiind Claudia Elena Gogu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava.
„Voi saluta și sprijini orice demers care va conduce la dezvoltarea economiei locale. Evenimentul la care am participat astăzi se înscrie în seria inițiativelor valoroase promovate de colectivul Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava, prin care se pune în valoare tot ceea ce este autentic, tradițional în activitatea micului fermier sau întreprinzător din județ. Chiar dacă prin înființarea punctelor gastronomice locale nu se creează în mod direct noi locuri de muncă, acestea vor constitui puncte solide de sprijin în sprijinul turismului zonal, element esențial în economia județului”, a transmis prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.