În perioada 01-31 iulie 2022, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2022, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 265 controale, din care 197 în domeniul relaţiilor de muncă şi 68 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 334.000 lei.
Activitatea în domeniul Relaţiilor de muncă/Muncă nedeclarată
În urma celor 197 controale efectuate, s-au aplicat 46 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 319.000 lei. Au fost depistate 23 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care 23 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 5 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 240.000 lei.
Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În urma celor 68 de controale efectuate s-au aplicat 69 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 15.000 lei.
Principalele deficienţe constatate au fost: nu s-au îndeplinit măsurile stabilite de inspectorii de muncă; nu s-au luat măsuri pentru ca lucrătorii să poarte echipamentul individual de protecție antistatic; nu s-au întocmit Fișele de identificare a riscurilor profesionale; nu s-au folosit mijloace pentru a asigura stiva de bușteni; nu au fost instruiți lucrătorii cu măsurile stabilite în planul de prevenire și protecție; nu au primit toți lucrătorii o instruire suficientă și adecvată specificului locului de muncă; nu s-au comunicat și cercetat evenimentele.
În luna iulie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 20 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.08.2022, figurează ca fiind înregistrate 137.986 de contracte individuale de muncă active din care: 128.311 pe durată nedeterminată și 9.675 pe durată determinată.