Învățătoarea din Câmpulung Moldovenesc, acuzată în urmă cu o săptămână de agresarea unui elev care a ajuns la doctor cu vânătăi pe corp, este nevinovată, potrivit anchetei școlii, informează Euronews. Mai mult, și unii părinți susțin nevinovăția învățătoarei, iar raportul anchetei spune că problema este la „comportamentul elevului, care deranjează activitatea de la clasă”, conform aceleiași surse.
Săptămâna trecută, pe 11 ianuarie, mama copilului de șapte ani a acuzat-o pe învățătoare că i-a agresat băiatul fizic și verbal. Mama a mers la Institutul de Medicină Legală (IML) și a obținut un certificat medico-legal care atestă că fost lovit și zgâriat copilul. Părinții susțineau la acea vreme că directoarea școlii a încercat să-l intimideze pe copil și să ascundă faptele, iar inspectorul școlar adjunct spune că „s-au ajuns la niște concluzii prin care nu se confirmă faptul că a fost lovit copilul”.
Conform sursei citate, ancheta școlii a ajuns la concluzia „că fapta descrisă în plângere nu există” și că „pentru întregul colectiv didactic este regretabilă popularitatea negativă și prejudiciul de imagine adus unității de învățământ prin nerespectarea prezumției de nevinovăție”. În prezent mai sunt în desfășurare o anchetă a inspectoratului școlar Suceava și o anchetă penală realizată de poliție.
În plus, acum, părinții elevilor din clasă susțin învățătoarea și au emis un comunicat în care scriu că “nevinovăția doamnei” „cu siguranță o să fie dovedită” și că „toți cei 27 de copii din Clasa Pregătitoare (despre care familia I. susține că s-ar fi aflat de față la presupusele agresiuni) neagă cu ardoare că s-ar fi întâmplat vreun incident”, relatează edupedu.ro.