Invitație într-o călătorie printre culori și pânze semnate de Alina Axane și găzduite de Galeria cu Vinuri din Suceava

În această perioadă găzduim încă o colaborare fascinantă între artă și vin, acest demers fiind parte din Serate cu artă, vin, jazz și Oameni – seria de proiecte artistice pe care le derulăm anul acesta la Galeria cu Vinuri.

Asemenea oricărei forme de artă, noblețea vinului nu constă doar în caracteristicile sale senzoriale, ci și în modul în care toate elementele lucrează împreună pentru a crea o experiență unică. Vinul și arta provoacă adesea reacții emoționale puternice, ambele necesitând sensibilitate și înțelegere.

Pânzele Alinei Axane surprind misterul naturii, a călătoriei luminii, a universurilor angelice, fiecare tablou fiind o poartă către o lume nouă, plină de emoție. Unele din lucrările prezentate au participat în expoziții internaționale în Londra, Barcelona, Florența, Milano, Fuerteventura, Balcic, Santiago de Chile.

„Petrecând 15 ani în industrii predominant tehnice, ca om de marketing și apoi ca Change Strategist, am început să-mi doresc mai multă culoare. Ultimii ani mi-au adus cel mai mult sens și ceea ce am căutat mereu: să aduc bucurie. Pictura este cea mai semnificativă călătorie pe care o am cu mine, este libertate și bucurie și asta aș vrea să ofer mai departe celor care aleg arta mea. Aduc pe pânze îngeri, ceruri, mări, flori și alte universuri. Înger citind, Serenitate, Flori de gheață, Mare albă, Treceri, Moștenirea ploii, Apus nesfârșit – unele din aceste lucrări sunt în culori delicate, altele în culori puternice și dense, texturate, creând un joc de contraste care se reflectă în ochii privitorului. Unele au ca punct central vortexuri de lumină, ghidând privitorul către o căutare interioară, altele evocă emoții sau elemente desprinse din realitate. Această dinamică permanentă permite privitorului să-și imagineze propriile povești și să poată explora alte lumi, transmițând încredere și libertate, dor de adevăr și reîntoarcere acasă”, spune Alina Axane, pictor intuitiv.

Astfel, sucevenii sunt invitați la Galeria cu Vinuri, situată pe Strada Ștefan cel Mare nr. 3, Suceava (vis-a-vis de Biserica Sf. Dumitru), de luni până vineri între orele 16:30-19:00, și sâmbătă între orele 10:00-14:00, pentru câteva momente de inspirație, conversații cu sens, vinuri rare și povești în culori, pentru a ne reaminti cât de armonios se completează reciproc vinul și arta.