Ioan Stan: „Echipa PNL Suceava continuă cu aceeaşi retorică păguboasă, ridicând osanale şefilor din propriul partid, în loc să pună osul la muncă”

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin care îi critică dur pe liberalii suceveni. Parlamentarul sucevean le-a recomandat acestora să se abțină patru ani, iar mai apoi să analizeze situația.

Redăm integral comunicatul de presă transmis de senatorul Ioan Stan:

„Din bun simţ, după câştigarea alegerilor, am evitat să ne lăudăm cu rezultatele obţinute şi am căutat să aducem un plus de echilibru, decenţă şi linişte în viaţa politică suceveană.  Asta deşi în 2020, cei de la PNL nu au procedat la fel, «explicând» cu aroganţă, la o televiziune afiliată partidului, despre cum «ne-au zdrobit», cum «ne-au invins», etc. 

În schimb, vara aceasta, votul sucevenilor a fost clar, PNL-ul şi Gheorghe Flutur fiind sancţionaţi pentru minciunile lor şi pentru administrarea deficitară, ca să nu zicem proastă, a judeţului. Acesta este un adevăr pe care cei de la PNL ar trebui să şi-l asume şi să înveţe din el. Dar din păcate, echipa PNL Suceava continuă cu aceeaşi retorică păguboasă, ridicând osanale şefilor din propriul partid, aruncând cu mizerii în partenerii de guvernare, în loc să pună osul la muncă ca să demonstreze electoratului că ştiu să facă şi politică, nu doar să mintă şi să împroaşte cu noroi. Ba mai mult, în timpul campaniei electorale, un deputat liberal prevestea un dezastru total pentru PSD Suceava şi promitea nişte surprize «majore» în zona Fălticeniului… credem că inclusiv dumnelaui a fost în cele din urmă «surprins» de ce a «reuşit» PNL-ul în zonă.

În treacăt fie spus, înţelegem nevoia acestora de a se complace în mediocritate şi linguşire, acestea fiind atributele lor fundamentale pentru a se regăsi pe liste la alegerile viitoare. De altfel, nicicând profesionalismul nu a fost un criteriu forte de promovare în PNL, dovadă fiind şi procentele cu care sunt cotaţi în sondaje.

Totodată, subliniem că pe noi nu ne intereseaza nici ce face domnul Ciucă, nici dnul Batistuţă, nici alţii din PNL, dar ne interesează foarte mult cum se cheltuie banul public. Or să dai 2 milioane de euro pentru a umple ţara cu nişte panouri pentru promovarea unei cărţi în scop evident electoral, nicidecum cultural, e bătaie de joc. 

Cât despre «norii negri» pe care un deputat PNL-ist îi vede ridicându-se pe cerul administrativ al judeţului Suceava, ne mirăm că nu i-a zărit în ultimii 8 ani de administrare liberală. Când judeţul nostru a ajuns pe primul loc în ţară la numărul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, penultimul loc în privinţa salariilor, cu aproape cel mai mare număr de localităţi care nu sunt racordate la apă potabilă şi nici măcar nu mai amintim infrastructura judeţeană. 

Aşadar, având în vedere rezultatele lor la cârma judeţului, le-am recomanda să se abţină 4 ani de zile şi atunci, dacă nu ne facem treaba, «să ne judece». Oricum, le garantăm că în aceşti ani, vor fi mai multe şantiere în judeţul Suceava decât hore şi festivaluri. Asta pentru că tânărul Gheorghe Şoldan a ales să muncească pentru suceveni şi în interesul acestora, înţelegând că locuitorii judeţului Suceava au nevoie de cineva care să le înţeleagă nevoile şi care este determinat să schimbe dinamica social-economică a zonei”.