Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că social democrații susțin categoric majorarea pensiilor.
„Acesta este un angajament prioritar și permanent pentru noi, spre deosebire de partidele de dreapta care-l vântură doar ocazional și speculativ-electoral. Sub acest aspect, partidul nostru refuză intrarea în logica talciocului pe tema procentului cu care este necesar să se majoreze pensiile și atrage atenția partenerilor de guvernare că e obligatorie o discuție serioasă, în urma căreia se asume oficial o decizie. Considerăm că aruncarea în piața publică a tot felul de procente – 10,11,15,18% – doar din gură și doar pentru că dă bine pe moment, fără a avea nicio proiecție bugetară, este o politică proastă, care nu face altceva decât să decredibilizeze actul guvernamental și să enerveze oamenii”, a spus Ioan Stan.
Senatorul a arătat că spre deosebire de liberali, PSD are soluții clare, bine fundamentate și sustenabile, pentru creșterea substanțială a pensiilor.
„Însă trebuie discutate și agreate în Coaliție, pentru că sunt mai multe opțiuni posibile. În viziunea noastră, dincolo de majorarea punctului de pensie – care este obligatorie – ar fi necesar să se acorde și sprijin suplimentar țintit celor care au pensii mici, astfel încât să poată face față scumpirilor. Pentru că una e să crească cu 10%, de exemplu, o pensie de 4000 de lei – ar însemna un plus de 400 de lei -și alta una minimă, de 1000 de lei, care ar aduce doar 100 de lei în plus.
De asemenea, considerăm că este aproape patetic cum au trecut președintele Iohannis, premierul Ciucă și PNL-ul, în doar două luni de zile, de la o atitudine rezervată, de contestare a majorării pensiilor, la una total opusă, care supralicitează la limita demagogiei această necesitate evidențiată în mod repetat de PSD. Să nu uităm că la finalul lunii august, în legătură cu majorarea pensiilor, premierul Ciucă transmitea public „să nu creăm oamenilor așteptări care nu-și au locul în acest moment”, iar președintele Iohannis, nu mai departe de acum o lună, preciza că „atâta vreme cât nu avem o previziune a bugetului pentru anul viitor, orice ar spune unul sau altul este o speculație...”
Ei bine, PSD nu crează așteptări, ci oferă soluții, nu speculează ci rezolvă problema pensiilor pentru seniorii României”, a încheiat Ioan Stan.