Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a semnat contractul de finantare pentru proiectul „Sistem integrat de planificare a călătoriilor cu transportul public local din municipiul Suceava”. Potrivit edilului, investiția va fi realizată cu bani europeni obținuți prin PNRR, valoarea totală a contractului fiind de 6.297.363,98 lei inclusiv TVA.
„Vor fi montate 13 Automate ticketing și 8 Panouri de informare în 18 locații din oraș, iar perioada de implementare este de 24 de luni. Acest proiect completează dotările din proiectul «Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava», prin care au fost montate 22 de sisteme E-tiketing și 47 panouri de informare, în cele 54 de stații de autobuz.
Prin completarea sistemului de E -tiketing și a Panourilor de informare va crește calitatea seviciului de transport public ecologic în orașul nostru”, a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.