Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat miercuri, 20 martie, că mulțumește sutelor de persoane care, după ce a anunțat că nu mai candidează, i-au trimis mesaje de regret și de încurajare. De asemenea, edilul a spus că îl va susține pe viceprimarul Lucian Harșovschi în campania electorală de dinaintea alegerilor, astfel încât, după numărarea voturilor, să fie declarat câștigător.
„Vreau să mulțumesc sucevenilor pentru sutele de mesaje pe care mi le-au trimis, de regret, de încurajare. Sunt mesaje venite din domeniul privat și din domeniul public. În mod special vreau să îi mulțumesc domnului rector Dimian, care mi-a trimis un mesaj foarte frumos”, a spus primarul muncipiului Suceava, Ion Lungu.
Întrebat care este prognoza pentru alegerile locale din 9 iunie, Ion Lungu a spus: „Vom câștiga!”.
„Vom duce mai departe toate proiectele europene, împreună cu Lucian Harșovschi, ne-am mai zgâriat noi în campania electorală, dar a fost alături de mine și știe aceste proiecte. Îl voi sprijini și și voi face tot posibilul să câștige alegerile la Primăria municipiului Suceava. E o realitate și nu e apărută la mine: după 20 de ani de primărie, apare această problemă de vechime, iar Lucian vine cu un alt mesaj: «Suceava întinerește». El va fi strategul, iar unde va fi nevoie de mine, voi merge pentru a-l susține”, a mai spus edilul, care a adăugat că: „PNL m-a sprijinit de cinci ori pentru a fi primar și mă simt dator să întorc și eu la partid, astfel încât Primăria să rămână la noi. Aș fi foarte mulțumit să câștigăm Primăria din nou să plec cu misiunea îndeplinită. Am fost cinci mandate primar și am lăsat primăria mai departe la PNL. Am o vorbă: vine un moment în care decât să te huiduie lumea, mai bine să te regrete. Ajunge – 20 de ani, cinci mandate. Vreau să le mulțumesc sucevenilor că m-au votat și m-au suportat”.