În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Cipru, primarul Sucevei Ion Lungu, a participat duminică, 23 Octombrie, a.c., la slujba religioasă la Biserica românească Sfântul Ioan Hozevitul din Tamasos- Cipru.
“Am avut onoarea să participe la slujbă si Ambasadorul României in Cipru, Excelența sa domnul Dan Mihalache. După slujbă am avut o discuție cu comunitatea românească de aici, mulți din ei din Suceava, despre problemele lor și dorința de a se întoarce acasă, deși s-au integrat destul de bine in Cipru, unii dintre lucrează aici si de 25 de ani, despre eforturile care le fac autoritățile locale din România pentru a crea condiții cat mai bune celor din diaspora care vor sa se întoarcă.
Am avut parte de primire călduroasă. I-am felicitat că au păstrat credinta strămoșeasca și că si-au construit o biserică românească! Respect comunitații române din Cipru, zona Nicosia!”, a transmis Lungu.