Ion Lungu își prezintă realizările din cei 20 de ani de Primărie, într-o carte: „Spre readucere aminte, am trecut aici tot ce am făcut de când sunt primarul municipiului Suceava”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 25 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că vineri, 27 septembrie, când se împlinesc 4 ani de când a preluat cel de-al cincilea mandat de primar al Sucevei, își va prezenta cartea în care a trecut toate realizările din cei 20 de ani la Primărie. Potrivit edilului, cartea are 90 de pagini.

„Mă țin de cuvânt. Am tipărit o carte, o broșură, pentru că sunt mulți cârcotași care spun că «Lungu nu a făcut nimic în 20 de ani». Spre readucere aminte, am trecut aici tot ce am făcut în cei 20 de ani de când sunt primarul municipiului Suceava”, a spus primarul Ion Lungu.

În ceea ce privește candidatura edilului la alegerile parlamentare, acesta a lăsat să se înțeleagă că deja a strâns semnături pentru a putea candida, însă a precizat că un astfel de anunț va fi făcut la o conferință de presă politică.