Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară în perioada 18.10.2023 – 05.11.2023, activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie 2023 – februarie 2024, astfel:
- Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina – 1340 locuri din care 20 locuri romi și 10 locuri minorități;
- Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – 300 locuri din care 2 locuri romi și 2 locuri minorități.
Candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții legale și criterii specifice de recrutare:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască foarte bine și să aibă capacitatea de a se exprima clar și corect în limba română;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic (îndeplinirea condiției se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu);
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau să prezinte adeverință care atestă că au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea 2023;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să aibă o conduită civică și morală corespunzătoare;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea îndeplinirii se realizează cu ocazia examinării medicale);
- să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului
- să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
- candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că, odată declarați ADMIS, vor renunţa la aceste calităţi;
- să accepte, în situaţia în care vor fi declaraţi ADMIS, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, conform dispozițiilor din legislaţia în vigoare;
- să accepte efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat.
Dosarul de recrutare se constituie din următoarele acte şi documente:
- cererea de înscrierea, completată de către fiecare candidat în mod lizibil, semnată și datată;
- curriculum vitae – Europass;
- documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor absolvite, respectiv: copii ale diplomei de bacalaureat/diplomei echivalente cu aceasta sau adeverinţă eliberată de către instituția de învățământ la care au susținut examenul de bacalaureat, în care se menționează notele obținute la probele de examen, media generală de bacalaureat, mediile obținute în anii de liceu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma, precum și copie după foaia matricolă
- copii ale următoarelor documente: act de identitate şi certificat de naştere pentru candidat şi dacă este cazul, carnet de muncă şi/sau alte acte doveditoare emise de angajator, potrivit prevederilor legale în vigoare, livret militar, certificat de căsătorie, certificat de naştere soţie/soţ şi fiecare copil, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă.
- autobiografia (scrisă de mână și întocmită personal de către fiecare candidat)
- tabelul nominal cu rudele şi soţul/soţia candidatului (scris de mână și întocmit personal de către fiecare candidat)
- certificat de cazier judiciar/consimțământ privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar
- o fotografie 9×12 cm, color.
- adeverința medicală-tip
- declarație consimțământ informat – completată de către fiecare candidat în mod lizibil și semnată
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare
- caracterizarea/recomandarea de la ultimul loc de muncă (sau de la ultima instituţie de învăţământ absolvită);
- un dosar plic (de carton, fără șină)
- Dovada echivalării studiilor de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în condiţiile legii, în situaţia în care candidaţii au absolvit anterior studii liceale în instituţii de învăţământ preuniversitar acreditate din străinătate
De la condiţiile de înscriere stabilite menţionate mai sus nu se admit derogări.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0230203112/0230203114 sau pe site-ul I.P.J. Suceava, http://sv.politiaromana.ro, Secțiunea Carieră – Admitere școli postliceale sesiunea octombrie 2023 – februarie 2024.