Irina Mocrei-Rebrean este licențiată în filologie, a studiat la USV precum și la Universitatea din Nice, Franța. A ales să își continue dezvoltarea în domeniul privat, astfel că de 15 ani activează în cadrul unei companii de telecomunicații ca Manager Zonal.
A ramas în Suceava pentru a putea fi alături de cei apropiați, dar are convingerea că așa i-a fost rânduit de Dumnezeu să-și facă un rost în orașul pe care îl numește cu drag „acasă”.
„Aici îmi este familia, aici îmi sunt prietenii de suflet, nu mă văd în altă parte decât aici și mereu când mă reîntorc din delegațiile pe care le fac frecvent, am acel sentiment de familiaritate, de «acasă», mai mult decât atât, în Suceava este Biserica, consider că Suceava a rămas unul din puținele orașe din țară unde se mai păstrează cu adevărat tradițiile și obiceiurile creștine, unde încă vezi familii întregi mergând duminica la Biserică. Sunt un creștin practicant și încerc să mă încred întotdeauna în voia lui Dumnezeu.
Lucian Harșovschi este în primul rând un om extrem de riguros, muncitor, serios, loial și un munte motivațional, atribute de lider adevărat. Am încredere că pot face echipă bună cu el ca primar, dar și cu restul echipei pe care a cooptat-o să îi fie alături. Cred, de asemenea, că experiența dobândită în domeniul privat alături de echipele mele mă ajută să mă integrez mai bine în planurile de dezvoltare ale viitorului primar Lucian Harșovschi”, a transmis Irina Mocrei-Rebrean.
De cealaltă parte, Lucian Harșovschi a spus: „Îi mulțumesc Irinei pentru încrederea acordată, împreună cu echipa și sucevenii vom reuși!”.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015