În Joia Mare se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.
Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Acestă ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.
Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.
În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepă. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii netoarse. Sau copiii, unşi pe față cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşte, zicând: „Căţii / Mâții / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te – nduri şi să ne dai / Cele ouă – ncondeiate / De acolo din covate”.
Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. În Oltenia şi acum se fac în zori, în curţi şi / sau la morminte focuri pentru morţi din boz sau nuiele; se spune că ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.
În unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se strigă peste sat. Dar strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.
Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la moşie o feresc de piatră.