Joi, 6 octombrie 2022, Institutul „Bucovina” Rădăuți, prin prof. dr. Marian Olaru, a fost gazda Conferinței Științifice Internaționale „Bucovina – Cultură și Spiritualitate Europeană”, cu prilejul a 30 de ani de la înființarea Institutului „Bucovina”, filială a Academiei Române.
La deschiderea manifestărilor a fost prezent și primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, care a apreciat activitatea prodigioasă din cadrul celei mai importante instituții culturale din Bucovina, manifestându-și astfel susținerea și sprijinul pentru tinerii elevi care, datorită acestei instituții, au acces la adevărata zestre a Bucovinei.
„Chiar dacă în administrațiile precedente au existat unele animozități cu privirea la această instituție, garantez sprijinul necondiționat pe care administrația locală actuală îl oferă Institutului «Bucovina».
Este datoria noastră să păstrăm vii valorile culturale ale Bucovinei, să le punem în lumină și să le prezentăm cu patos generațiilor tinere, care merită să cunoască adevărata istoria a acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu, Bucovina noastră”, a spus primarul Bogdan Loghin.
Trebuie spus că la deschiderea conferinței au mai participat și Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, Alexandru Moldovan, prefect al județului Suceava, alături de distinși academicieni, profesori și oameni de cultură.