Culmea ironiei și un deznodământ fericit: Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Gălănești i-au salvat… pe cei care au fugit de ei!
Sâmbătă, 15 iulie, la ora 23.15, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce acționau în baza planului de acțiune Blocada pe drumul public DC Putna, au observat un autoturism de teren, care circula sinuos și cu viteză de deplasare mărită din direcția Sihăstria Putnei către centrul comunei Putna, județul Suceava.
S-a procedat la efectuarea de semnale regulamentare de oprire, acustice și luminoase a autoturismului, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare.
În continuare, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ 500 de metri, la un moment dat conducătorul auto a virat la dreapta pe un drum neclasificat, iar după aproximativ 5 metri, într-o pantă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în râul ”Putnișoara”, din localitate.
Întrucât autoturismul se inunda la interior, în cel mai scurt timp, polițiștii au intervenit pentru a oferi ajutor conducătorului auto dar și unei pasagere. Astfel, din autoturism a fost extrași în condiții de siguranță și evacuați conducătorul autoturismului, un bărbat de 26 ani împreună cu pasagerul, respectiv o tânără de 23 ani, din com. Putna. În habitaclul autoturismului nu au fost identificate alte persoane. Cei doi nu prezentau leziuni sau urme vizibile de violență și au refuzat să solicite intervenția unui echipaj medical care să le acorde îngrijiri medicale.
Bărbatul și pasagera au fost conduși la sediul Postului de Poliție Vicovu de Jos – Secția 4 Poliție Rurală Gălănești, unde, în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că șoferul este posesor al permisului de conducere valabil iar autoturismul are inspecția tehnică periodică și polița de asigurare RCA valabile.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul de 26 ani a fost sancționat contravențional conform art. 31, lit. a), art. 102, alin. (3), lit. a) din OUG 195/2002 și art. 148, alin. (10), art. 147, alin. (1) din HG 1391/2006, cu amendă în cuantum total de 2.755 lei, dispunându-se ca măsură complementară suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Deși mesajul de fermitate în aplicarea legii este unul cât se poate de clar și obiectiv, în continuare șoferi iresponsabili încalcă legea și pun în pericol viața proprie, dar și a altor persoane prin gesturi ce nu respectă măcar o proporționalitate logică între gravitatea abaterii rutiere, urmările în plan juridic și potențialele consecințe tragice.
Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.
Urmărirea vehiculului care nu oprește la semnalul polițistului generează riscuri suplimentare pe fondul dezvoltării unor viteze superioare de deplasare, presiune psihică suplimentară în condiții asociate de multe ori și consumului de alcool sau substențe interzise de către șoferi.
Din fericire, în situația prezentată, șoferul și pasagerul au fost păziți de destin, dar a avut și norocul intervenției prompte a polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești. Prin intervenția lor profesionistă au salvat viața unor oameni care, sperăm că au înțeles pentru viitor să conștientizeze și să respecte legea.