Larisa Blanari, șefa OFSD Suceava: „Dragă femeie, m-aș bucura să fim cât mai multe implicate în politică”

Președinta Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Suceava, Larisa Blanari, își dorește să mărească echipa de femei a PSD. Aceasta a subliniat că doamnele merită o reprezentare mai puternică în politica românească și, de aceea, le invită alături de ea în frumosul proiect pe care îl clădește.
„Categoric avem nevoie de mai multe femei pe scena politicii românești!
Zilele trecute citeam un articol din Europa Liberă care începea în felul următor: «De ce nu intră femeile din România în politică?». Mi-am adus aminte de începuturile carierei mele politice și de acele momente în care m-am întrebat dacă are rost să fac acest pas.
Să fii femeie și să faci politică în România e ca și cum ai alerga la un maraton cu un picior în ghips.
Practic, pornești din start cu un handicap și asta deoarece nu avem până în momentul de față nicio lege care să asigure femeilor mai multe locuri eligibile la alegeri.
În România, femeile reprezintă 51,1% din populație.
Și totuși, avem doar două ministere conduse de femei, cel al Educației și cel al Familiei, dintr-un total de 20.
Mai departe, din totalul de parlamentari, doar puțin peste 17% sunt femei.
Femeile au nevoie și merită o reprezentare mai puternică în politica românească, pentru că în felul acesta asigurăm o diversitate mai mare de idei și de proiecte.
Iar acum să fim sinceri:
Cine ar înțelege mai bine problemele și ar reprezenta interesele femeilor dacă nu chiar femeile?
Spre final vă mai las o idee.
Mulți români aleg să își facă o nouă viață în țări precum Finlanda, Austria, Belgia sau Suedia, pentru că acestea le oferă șansa unui trai mai bun.
Poate nu știați, dar în aceste țări, femeile reprezentau în 2020 o pondere de aproape 50% în guvernele lor.
Să fie asta oare o coincidență?
. .
Dragă femeie, m-aș bucura să fim cât mai multe implicate în politică.
Dacă vrei să faci acest pas alături de mine, lasă-mi un mesaj și îți voi comunica datele următoarei întâlniri a Organizației Femeilor Social Democrate Suceava”, a transmis Larisa Blanari.