Președintele TNL Suceava, Cezar Ciornei, a transmis un nou comunicat de presă, referitor la mesajul lansat în spațiul public de consilierul local social democrat Gabriel Buciac. Astfel, Ciornei a subliniat că tineretul liberal este obișnuit să spună adevărul vis a vis de realizările președintelui Gheorghe Flutur.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de Cezar Ciornei:
„Nu știu ce a înțeles acest domn consilier local, dar îl înțeleg. El nu are cui să-i recunoască meritele la el acasă, în partidul lui, dar noi tinerii liberali suntem obișnuiți să spunem adevărul și adevărul înseamnă ceea ce se vede cu ochiul liber. Adevărul înseamnă să vezi când un om face performanță, așa cum face președintele Gheorghe Flutur cu echipa sa, lucru recunoscut și de populația majoritară a județului Suceava, și nu să fii postac de serviciu care să înjuri tot timpul pe Gheorghe Flutur.
Noi, administrația liberală, avem cu ce ne mândri și nu înțelegem de ce PSD, la Suceava, nu are un comportament de coaliție și continuă atacurile zilnice la Gheorghe Flutur, în ideea că vor acumula procente.
Nu înțelegem de ce luni au votat în unanimitate proiectele propuse de președintele Flutur și peste două ore, probabil la ordin, au început din nou atacurile la Gheorghe Flutur. Întrebați-vă primarii din teritoriu, domnilor din PSD, care se crucesc de atitudinea voastră pentru că Gheorghe Flutur nu a făcut diferențieri atunci când a fost să pună umărul pentru sprijinirea lor, indiferent de culoarea politică, dar unii dintre voi sunteți setați mereu la atac.
În 2020 ați sperat că pandemia și atacurile din pandemie vor face ca președintele Flutur să piardă, însă populația județului l-a votat cu 52%. Oare de ce l-a votat? Pentru că a făcut treabă. Oamenii știu adevărul. Știu că Aeroportul s-a modernizat, că Spitalul Județean s-a modernizat, că județul este promovat din punct de vedere turistic, că Gheorghe Flutur a trecut în Programul de Guvernare și se ține de realizarea Autostrăzii 7, că președintele Gheorghe Flutur se ține, cu toate greutățile întâmpinate, de modernizarea infrastructurii de drumuri din județul Suceava. Face eforturi uriașe pentru aducerea de bani europeni și la această dată sunt proiecte angajate de peste 1,4 miliarde de euro, unde CJ Suceava e implicat. Da, domnule Buciac, îl susținem pe președintele nostru pentru că faptele vorbesc.
Dumneavoastră ați vrea să aveți un om precum Gheorghe Flutur, dar, din păcate, nu aveți și semănați mai mult a oameni ofticați, invidioși și răutăcioși decât oameni de construcție”.