Liberalul Tudor Placintă, membru în Biroul Politic Județean al PNL Suceava, îi dă replică deputatului PSD de Suceava George Șoldan care l-a atacat pe președintele Consiliului Județean Suceava. De altfel, Tudor Plăcintă a ținut să sublinieze că, deși președintele Flutur nu a dat niciun nume în strigătura de la Cacica, social democratul s-a simțit și a lansat un nou atac în spațiul public.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de către liberalul Tudor Plăcintă
„Domnule Șoldan, după cum văd eu, dumneata te-ai cam simțit că ești eroul din strigăturile domnului Flutur. Așa o fi, e bine dacă e așa, măcar știm cu cine avem de-a face.
1. Ai ales o tema greșită cu drumurile județene. Du-te la drumurile la naționale și la Solca și la Marginea și la Horodnic și la Broșteni și la Palma și pot înșirui mult (chiar și podul de la Milișăuți de pe drumul național).
2. Pe drumuri județene, numai în acest an avem proiecte în derulare pe circa 170 km, cu valoare de 110 mil. euro, adică peste 60% din tot bugetul CJ Suceava.
3. Spre aducere aminte, volumul de lucru pe drumurile județene este mare și vă enumăr câteva localități: Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Bilca, Mușenița, Volovăț, Mănăstirea Humorului, Cacica, Ciprian Porumbescu, Berchișești, Moara, Dolhasca, Vulturești, Hârtop, Boroaia, Mălini, Slatina, Panaci, Coșna, Dorna Candrenilor, Neagra Șarului, Stulpicani, Ostra, Frasin, Horodniceni, Rădășeni, Bălăceana și altele.
4. Numai azi în ședință de CJ am aprobat mai multe proiecte pe drumuri județene. Putem vorbi despre un drum nou care să lege Suceava de aeroport, despre drumul care leagă comuna Stulpicani de Câmpulung Moldovenesc sau drumul care leagă localitatea Mălini de Borca (Neamț), pentru a da câteva exemple.
5. Din câte văd eu, nu vreți să vă faceți bine. O țineți înainte cu critici nefondate. Oare nu veniți din lumea reală? Nu știți că în zilele de sărbătoare lumea petrece? Nu vedeți cât de apreciate sunt acțiunile de promovare a tradițiilor și a obiceiurilor din județul Suceava organizate de CJ Suceava și de către președintele Gheorghe Flutur? Vă dau doar o cifră. La anunțul CJ Suceava pentru evenimentul de duminică, în doar două zile, pe site erau aproape 200.000 de vizualizări, deci oamenii doresc și astfel de evenimente. Vă doresc să vă faceți bine, domnule Șoldan.
PS: Ați scris cumva replica de pe o plaja din Dubai?”.