Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat luni că în opinia ei, coaliţia şi-a făcut un deserviciu vorbind public atât de mult despre rotativă în ultimul timp şi că discuţiile despre modalitatea în care se va realiza rotativa cred că pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică. Gorghiu a mai arătat că premierul a anunţat că pe data de 26 mai îşi depune mandatul, şi ca atare, tranziţia rapidă este foarte importantă. Ea a precizat că vor merge mai departe cu negocierile privind programul de guvernare.
Alina Gorghiu a precizat că ”PNL a oprit orice discuţie în spaţiul public referitoare la rotativa guvernamentală, discuţii pe care, trebuie să fim sinceri, oricum nu le-a iniţiat PNL, cu precizarea că vom merge mai departe cu negocierile privind programul de guvernare”.
”În timp ce eu dau aceste declaraţii se fac discuţii cu privire la programul de guvernare de specialişti”; a spus ea. Potrivit liberalei, ”discuţiile despre modalitatea în care se va realiza rotativa cred că pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică, iar această voinţă politică speră că există”.
”Ne dorim cu toţii o tranziţie rapidă, iar premierul a anunţat că pe data de 26 mai îşi depune mandatul. Ca atare, tranziţia rapidă este foarte importantă, fără să mai facem discuţii publice pentru a nu bloca administraţia. Premierul a anunţat şi va anunţa public când îşi va depune mandatul. E mai puţin importantă ziua”, a mai afirmat Alina Gorghiu, potrivit observatornews.ro.