Marcel Ciolacu președintele PSD a transmis, sâmbătă, 6 Mai, a.c., la Suceava, într-o întâlnire cu primarii PSD și parlamentarii PSD din județul Suceava că la următoarele alegeri locale PSD are un culoar foarte bun pentru a câștiga atât funcția de primar al Sucevei, cât și pe cea de președinte al Consiliului Județean Suceava.
În cele aproape trei ore, cât a durat întâlnirea, au fost discutate atât probleme de ordin politic ce privesc Organizația Județeană Suceava, cât și foarte multe aspecte de ordin administrativ.
În urma întâlnirii s-a stabilit un parcurs pentru desemnarea în cel mai scurt timp al candidatului pentru Consiliul Județean Suceava, dar și al candidaților în celelalte localități, acolo unde acest proces nu s-a finalizat.
Administrativ, capul de afiș a fost ținut de proiectele de investiții derulate de primării fie cu fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale. Au fost ridicate probleme generale privind oportunitățile de finanțare și posibilitățile de cofinanțare, dar și punctuale privind procesul prea lung privind obținerea unor avize sau a unor documente de la instituțiile statului, despre reforma administrativă, etc.
Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază foarte mult dorința fiecărui primar de a aduce dezvoltare în comunitatea lui și a exprimat disponibilitatea de a trimite în județ, la discuții cu edilii, pe miniștrii și pe șefii de agenții pentru a clarifica problemele ridicate. Totodată a subliniat că PSD nu va accepta comasarea alegerilor.
„Voi reveni aici de fiecare dată cu drag și îmi doresc foarte mult să câștigăm la Suceava atât primăria municipiului, cât și Consiliul Județean. E un culoar favorabil pentru PSD să se întâmple acest lucru” a declarat Marcel Ciolacu.
Din delegație au făcut parte, pe lângă președintele partidului dl. Marcel Ciolacu, domnul Paul Stănescu – secretarul general PSD, domnul Dragoș Benea – europarlamentar și responsabil politic pe zona Moldovei, domnul Marian Neacșu – Secretarul General al Guvernului și domnul Alexandru Stoica – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.