Proiectul „Sistem integrat de management și modelare urbană destinat fluidizării traficului și îmbunătățirii calității vieții” a fost admis la finanțare, după evaluarea tehnică și financiară, următoarea etapă fiind cea de contractare. Anunțul a fost făcut de către viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, care a precizat că valoarea totală a proiectului este de 24,5 milioane de euro, din care valoarea nerambursabilă este 21,7 milioane de euro.
Harșovschi a precizat că proiectul va fi finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 4Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbana mai durabila.
„Obiectivul general al proiectului consta în îmbunătățirea eficientei transportului public de calatori, a frecventei si a timpilor săi de parcurs, a transferului către acesta de la transportul privat motorizat, precum si a transferului către modurile nemotorizate de transport prin realizarea unui sistem integrat de management si modelare urbana la nivelul Municipiului Suceava destinat fluidizării traficului si îmbunătățirii calității vieții.
Activitățile vizate sunt: îmbunătățirea stării actuale a infrastructurii rutiere de pe traseul celor doua axe, management de trafic, realizarea de benzi dedicate pentru mijlocul de transport in comun, încurajarea utilizării mijlocului de transport in comun, prin prioritizarea acestuia prin intersecțiile din Municipiul Suceava de-a lungul celor doua axe, sistem de management al traficului, sistem de supraveghere video, sistem de impunere a legislației rutiere, senzori, Centrul de Comanda si Control, realizarea trecerilor de pietoni in siguranța si confort, amenajarea/ modernizarea infrastructurii rutiere in zona intersecțiilor, realizarea de piste pentru mobilitatea alternativa (biciclete, trotinete, etc), plantarea de perdele vegetale-verzi (aliniamente de arbori şi arbuşti) de-a lungul principalelor artere rutiere în vederea reducerii emisiilor de CO2 şi a poluării generate de traficul rutier”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.