Fostul viceprimar PNL al Sucevei, Lucian Harșovschi, critică administrația PSD a orașului pentru că vrea să renunțe la a doua etapă a proiectului privind serviciului de transport metropolitan.
„Riscăm să fim primul oraș din România care renunță la un proiect de finanțare europeană semnat și în procedură de licitație! Da, este incredibil, dar și INADMISIBIL. Se “viciază” transportul metropolitan care deja poate fi pus în funcțiune.
Prin inițiativa propusă în ședința de Consiliu Local se dorește renunțarea la un proiect semnat de 76.971.770 lei din care 64.515.383 lei sunt fonduri europene NERAMBURSABILE”, a transmis Harșovschi.
Acesta consideră că o administrație eficientă este aceea care știe să atragă și să implementeze proiecte europene. Mai mult decât atât, noua administrație dorește creșterea unor tarife cu aproape 50%.
„Primăria Suceava NU este o societate comercială care să facă profit pe spatele contribuabililor. Sper că până se dezbate acest proiect, să se renunțe la această anomalie de a opri un transport metropolitan bine pus la punct. Suceava are nevoie de transport metropolitan funcțional pentru a reduce timpii de trafic și pentru a încuraja cetățenii să lase mașinile acasă, indiferent de “situația financiară dificilă” tot mai mult evidențiată în ultimul timp”, a transmis consilierul local PNL Lucian Harșovschi.