Mamele, omagiate cum nu se poate mai frumos, la Marginea

 

Spectacolul PORTATIV ÎN ALB ȘI ROȘU, organizat de către Asociația Reper Etnocultural Identitar, în parteneriat cu Primăria Comunei Marginea, duminică, 9 martie 2025, a reunit pe scena Căminului Cultural din Marginea aproape 100 de copii care au adus un omagiu celor mai dragi ființe, mamele și au transmis publicului bucuria sosirii primăverii. 

Copii din Marginea, Bilca, Clit, Gălănești, Rădăuți, Sucevița și Vicovu de Jos au prezentat momente artistice pline de sensibilitate în cadrul cărora au prins glas sentimentele de recunoștință față de dragostea maternă, creând o atmosferă de poveste, spre încântarea și aprecierea publicului.

Evenimentul a avut două părți. În prima parte au fost prezentate cântece și dansuri tradiționale din Bucovina, cât și o o fantezie muzical-coregrafică pe teme folclorice de către membrii ansamblurilor Cununa Olarilor Bucovineni și Cununița Olarilor Bucovineni din Marginea și soliștii invitați. Liliana Ursachi, invitata specială a evenimentului, a oferit publicului un moment deosebit, plin de emoție și sensibilitate, în care a îmbinat armonios cântecul bucovinean cu mesajul de prețuire pentru mame și publicul prezent.

Cea de a doua parte a spectacolului a debutat cu grupul Mlădițe Remezene de la Școala Gimnazială Nr.2 Vicovu de Jos, membrii grupului fiind acompaniați la chitară, iar colegii lor au completat programul cu melodii dedicate mamei, sub coordonarea prof. Mihaela Mutescu.

Soliștii de la Școala Artelor Rădăuți, coordonați de prof. Patricia Buliga și eleva de la DimmaS Music Academy, sub coordonarea prof. Anton Babiaș, au interpretat melodii de o sensibilitate aparte care au completat tabloul artistic al spectacolului, acestea aparținând integral repertoriului românesc. Membrii grupului de dans modern Ceramik ART au adus culoare și energie, prezentând un program variat de dansuri. Evenimentul s-a încheiat cu un moment surpriză în care membrii grupului au recitat poezii și au cântat două melodii dedicate mamelor.

La finalul spectacolului doamnele și domnișoarele prezente în sală au primit trandafiri care au fost oferiți din partea Primăriei comunei Marginea.

Prin acest spectacol organizatorii, împreună cu cei care au urcat pe scenă, au reușit să transforme fiecare notă muzicală, fiecare pas de dans într-un mesaj de apreciere față de tradițiile și muzica românească, celebrând, în același timp, renașterea naturii și dragostea nemărginită a mamelor.