Manifestarea de tradiție „LUME, LUME… HAI LA TÂRG!”, între 28 și 30 iulie, la Muzeul Satului Bucovinean

Muzeul Național al Bucovinei organizează și în acest an manifestarea de tradiție LUME, LUME… HAI LA TÂRG!, în perioada 28 – 30 iulie, la Muzeul Satului Bucovinean. 

Pe ulițele muzeului vă așteaptă peste 100 de meșteri cu produse meșteșugite, creatori de obiecte artistice, hand made, anticari și producători de bunătăți (vinuri, sucuri, lavandă, trandafiri, miere, plăcinte, cozonaci, înghețată, etc.) pentru toate gusturile și buzunarele.

„Anul acesta, vă poftim la mare concurs mare, «SĂRU’ MÂNA PENTRU MASĂ!», jurizat de chef Cătălin Scărlătescu, care vă așteaptă la răsfăț cu savoarea bucatelor românești!”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

Ansamblul Ciprian Porumbescu va susține, în toate cele trei zile, momente de muzică și voie bună pe ulițele muzeului, după următorul program: vineri între orele 13 – 1930, sâmbătă între orele 15 – 20, duminică între orele 13 – 20.

Târgul va fi deschis între orele 9 – 20.