Marcel Ciolacu a declarat, în cadrul unei întâlniri la Suceava cu reprezentanții minerilor, că Guvernul se luptă să protejeze drepturile pensionarilor care au muncit în condiții grele de muncă. Acesta a subliniat că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, aceasta fiind o condiție esențială pentru adoptarea noii legi a pensiilor.
„Întotdeauna i-am respectat pe oamenii care muncesc, cu atât mai mult pe cei care muncesc în condiții grele! De aceea, ne-am și luptat să ținem minele deschise atunci când exact cei care acum mimează grija pentru mineri le închideau, fără nicio remușcare, prin PNRR”, a declarat Ciolacu, făcând referire la închiderea minelor în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
În plus, prin legea 360/2023, s-au menținut beneficiile acordate celor care au lucrat în condiții speciale și deosebite, inclusiv recunoașterea unor stagii de cotizare mai scurte și acordarea unui punctaj suplimentar la pensie. Premierul a precizat că discuțiile cu Comisia Europeană vor continua pentru a găsi soluții tranzitorii privind anii de vechime necesari pentru pensionare, astfel încât nimeni să nu fie nedreptățit.