Candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, viceprimarul Marius Rîpan, împreună cu echipa liberală de candidați la Consiliul Local, și-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie. Alături de aceștia au fost și deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor și primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș.
De asemenea, Marius Rîpan a transmis mulțumiri tuturor dornenilor care au semnat pentru candidatura sa.
„Împreună cu o parte a echipei PNL pentru Consiliul Local, avându-i alături pe domnul Primar Ilie Boncheș și doamna Deputat Angelica Fădor, am depus astăzi, la Biroul electoral de circumscripție nr.5 Vatra Dornei, dosarele de candidatură pentru Primar și Consiliu Local pentru alegerile din iunie, de care ne mai despart 50 de zile!
Le mulțumim, din inimă, tuturor dornenilor care au semnat pe listele de susținători, atât pentru Primar și Consiliul Local, cât și pe cele deja depuse vineri pentru Consiliul Județean. Încrederea dumneavoastră este extrem de onorantă pentru noi și ne obligă și mai mult să continuăm proiectele bune pentru Vatra Dornei.
Intrăm în linie dreaptă pentru 9 iunie și, deși adversarii noștri politici clamează, la orice colț, apeluri pentru o campanie curată, tot ei sunt cei care, neasumat și total mârșav, au recurs la atacuri personale și jigniri de joasă speță. Atât la adresa mea cât și a celor care ne susțin. Atacuri cărora, ca de fiecare dată, le vom răspunde cu decența și disciplina care ne caracterizează”, a transmis Marius Rîpan.
Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei i-a rugat pe oamenii care susțin echipa liberală să nu intre în polemici cu susținătorii altor candidați.
„Reiterez rugămintea noastră, către toți dornenii care ne susțin, să nu intre în polemici și jigniri de niciun fel, cu cei care deja se dedau la asemenea lucruri incalificabile! Pentru că, așa cum am mai spus-o, atât eu, personal, cât și întreaga echipă PNL ne vom ghida activitățile de campanie și întâlnirile cu dumneavoastră, dornenii, după valorile în care credem cel mai mult: bun-simț și corectitudine”, a conchis Marius Rîpan.