Medicii de familie își pot renova și dota cabinetele cu fonduri din PNRR

​Peste 180 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt puse la dispozția medicilor de familie pentru investiții în cabinetele medicale, anunță Ministerul Sănătății.

3.000 de medici de familie sau asocieri de cabinete medicale de medicină primară vor avea posibilitatea de a realiza investiții în renovarea și dotarea cu echipamente medicale și mobilier (ex: electrocardiograf digital, ecograf portabil, echipamente IT, monitor funcții vitale: frecvență cardiacă, tensiune arterială non-invazivă, pulsoximetrie, temperatură, spirometru digital etc).

Pentru dotare cu echipamente și mobilier fiecare cabinet medical sau asociere de cabinete poate accesa fonduri în valoare de 45.000 euro fără TVA, în timp ce pentru renovare pot fi solicitate fonduri de până la 15.000 euro fără TVA.

Ghidul beneficiarului și anexele aferente pentru investiția în „Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară” din cadrul Componentei 12 – Sănătate – Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la secțiunea Apeluri PNRR Ministerul Sănătății – C12. Sănătate.

Dosarele de finanțare se vor depune pe platforma www.proiecte.pnrr.gov.ro, începând cu data de 04 august 2022, ora 10:00.