Medicul Călin Doboş, cunoscut drept chirurgul estetician al vedetelor din România, a murit miercuri într-un accident rutier.
Tragicul accident în care a murit medicul Călin Doboș, care conducea o motocicletă s-a produs pe podul Basarab din Sectorul 1 al Capitalei, scrie Click.ro.
Apropiații acestuia spun că de vină ar fi un șofer care l-ar fi lovit din plin, însă autoritățile au altă ipoteză.
„La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.”, se arată în comunicatul Poliției.
Călin Doboș era esteticianul vedetelor, iar printre divele care au ajuns în cabinetul lui medical se numără Bianca Drăgușanu, Elena Ionescu, Cristina Spătar, Claudia Ghițulescu, regretatul Răzvan Ciobanu, Andreea Tonciu, Raluca Podea, Nicoleta Luciu, scrie psnews.ro.