„Postul este un prilej de eliberare a trupului de robia materiei, robie care afectează și sufletul.
Pentru ca postul nostru să aibă valoare, să fie plăcut lui Dumnezeu, trebuie ca odată cu postirea să împlinim trei condiţii: iertarea, milostenia şi rugăciunea. Iertarea, pentru că un post fără o iertare prealabilă a semenului este un post al demonilor; milostenia, pentru că este o durere a sufletului mişcată de har, care pune în valoare pe cel sărac; și rugăciunea, pentru că este dialogul cel mai sincer al sufletului cu Dumnezeu.
Aşadar, sfinţiţi-vă postul prin lucrarea virtuţilor, spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, pentru că numai un astfel de post vă poate întoarce în Rai!
Post binecuvântat şi cu sporite rodiri duhovniceşti!”