Mii de oameni, în centrul Sucevei, la concertele Horia Brenciu și Carla`s Dreams. Ion Lungu: „Mulțumesc tuturor”

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă seară în centrul municipiului Suceava pentru a asista la concertele Horia Brenciu, Carla`s Dreams, Iuliana Beregoi și Alexandra Cuza. Spectacolele au fost organizate de Primăria Suceava cu prilejul împlinirii a 635 de ani de la prima atestare documentară a Cetății de Scaun.

Trebuie spus ca programul evenimentului „635 de ani de atestare documentară a orașului Suceava” a debutat încă de vineri, 10 februarie, de la ora 11:00, cu un moment comemorativ, o slujbă religioasă, alocuțiuni ale oficialităților, precum și cu o depunere de coroane la statuia domnitorului Petru Mușat. Tot vineri, a avut loc și un eveniment aniversar dedicat marcării a 635 de ani de atestare documentară, când au fost înmânate medalii, diplome aniversare și de merit, ziua încheindu-se cu un spectacol extraordinar susținut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” și invitații săi.

„Mulțumesc miilor de suceveni care au participat  la Spectacolul Extraordinar de muzică ușoară dedicat celor 635 de ani de Atestare documentară a Orașului Suceava, susținut de Alexandra Cuza, Iuliana Beregoi, Horia Brenciu Band și Carla’s Dreams și au asistat la frumosul foc de artificii. Mulțumesc artiștilor pentru atmosfera creată și pentru cuvintele frumoase pe care le-au spus despre localitatea noastră”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.