Sărbătoarea marelui voievod Ștefan cel Mare și Zilele comunei Putna au adunat sâmbătă, 2 iulie, în localitatea unde-și doarme somnul de veci cel mai mare român al tuturor timpurilor mii de oameni. Astfel, după doi ani de pandemie, toată suflarea din Putna s-a adunat pentru a lua parte la manifestările pregătite de către Primăria localității, dar și la cele religioase organizate de Biserică.
Ziua a început înainte de ora 8:00, când oameni îmbrăcați în straie populare au defilat spre Mănăstire pentru a asista la slujbă, iar de la ora 14:00, participanții s-au putut bucura de frumoasa paradă a porturilor populare, dar și de spectacolele susținute de ansambluri folclorice zonale, Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Alexandra Dan și Veta Biriș. Prima zi a Zilelor comunei Putna se va încheia cu un superconcert Smiley, iar pe 3 iulie oamenii vor putea asista la tradiționala paradă a cailor, la Gârla Morii-Gura Putnei.
Edilul Gheorghe Coroamă s-a declarat bucuros de faptul că mii de vizitatori au ales Putna în această zi frumoasă, mai ales că evenimentele din acest an au fost organizate în condiții normale, nemaifiind starea de alertă cauzată de pandemia de coronavirus.
„Ne bucurăm că, după o perioadă plină de restricții și de interdicții, putem să organizăm Zilele comunei Putna în condiții absolut normale. Ne bucurăm că această sărbătoare este încununată cu prezența a mii de vizitatori. Astăzi, la Putna, a fost multă lume bună, venită din toate zonele țării și chiar de peste hotare, în special din partea cealaltă a Moldovei lui Ștefan. Sunt oameni care vin din dragoste pentru ceea ce înseamnă Putna și pentru ceea ce înseamnă Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Încă de la primele ore ale dimineții am primit un grup foarte numeros de pelerini, am fost și ne-am închinat la mormântul Sfântului Ștefan să ne dea putere și înțelepciune, iar acum sunt în plină desfășurare spectacolele pentru că ne dorim să fim o gazdă bună, iar oamenii să simtă acest farmec al Putnei și să se întoarcă cu plăcere. Sărbătoarea Putnei nu se încheie astăzi. Și mâine vom avea o zi la fel de frumoasă și de spectaculoasă cu muzică din Bucovina și din Maramureș. Tot mâine, iubitorii de cai din toată țara se vor întâlni la Putna. Sperăm ca Sărbătoare Putnei să fie pe placul tuturor, iar celor care nu sunt prezenți le transmit că sunt bineveniți oricând la Putna, pentru că, întotdeauna, Putna va fi mereu una dintre cele mai frumoase destinații turistice și de vacanță”, a spus primarul Gheorghe Coroamă.