Mii de suceveni au asistat la Parada cu făclii din deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Joi, 15 august, municipiul Suceava a fost tranzitat de celebra paradă cu făclii, ce a dat startul Festivalului Medieval. Anul acesta, parada a adunat peste 500 de participanți din șapte țări, România, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Bulgaria. De asemenea, la manifestare au luat parte și mii de suceveni, care au urmărit parada de pe margine.
În fruntea paradei s-a aflat Șefan cel Mare, iar directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, costumat în boier, a însoțit alaiul.
Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, în asociere cu Primăria Municipiului Suceava, se desfășoară în perioada 15-18 august în Cetatea de Scaun a Sucevei. Pe parcursul celor patru zile, cei peste 500 de participanți vor susține peste 200 de spectacole: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie și ateliere de magie. 
Sursa foto: Facebook Festival Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava